Asociaţia Moștenirea Verde

Asociația are ca misiune promovarea și conservarea semințelor tradiționale românești și a cunostințelor asociate, precum și transmiterea acestora către generațiile viitoare, în vederea asigurării securității alimentare locale, a conservării biodiversității agricole și a cultivării unui raport durabil și respectuos față de mediul înconjurător.

Cultivând tradiția, Culegem viitorul

Obiectivele noastre

Pentru a defini misiunea și pentru a realiza obiectivele asociației,
fiecare membru fondator a venit cu partea proprie de idei și de experiență, construind astfel o listă importantă.
service icon

Conservarea si protecția patrimoniului vegetal tradițional

Conservarea si protejarea agrobiodiversitatii, multiplicarea soiurilor și variantelor traditionale de seminte de pe teritoriul României

Dreptul la seminte, advocacy si participare institutionala

Promovarea si apararea dreptului comunitatilor la acces, salvare, reutilizare si schimb liber al semintelor traditionale, in cadrul legislativ national si european

Cooperare, dezvoltare rurală si sustenabilitate economică

Stimularea dezvoltarii comunitare prin proiecte care valorifica seminte traditionale și produse derivate din seminte traditionale precum și practicile responsabile

Patrimoniu, cultura si transmitere intergenerationala

Asigurarea transmiterii patrimoniului genetic si cultural legat de seminte traditionale catre generatiile viitoare

Educatie, formare profesionala si transmiterea cunostintelor

Promovarea educatiei ecologice si agro-culturale pentru toate varstele, cu accent pe formarea tinerilor.

Inițiativele noastre

Proiectele noastre

Proiecte prin care păstrăm, înmulțim și dăm mai departe semințele tradiționale românești.
Noutăți

Din blogul asociației

Ce mai facem, unde am fost și ce urmează la Moștenirea Verde.

Suntem aici să vă ghidăm spre propria voastră colecție de seminte!

WHATAPP: 0771 913 622

Semințe
Distribuite

1 +

Readucem dragul de semințe tradiționale pe care le poți lasa moștenire

     dacă aveți orice întrebare, vă rugăm intrați in secțiunea cu întrebări

    x

    Contact